„Cine se așteaptă la finală, se înșală” Baia Mare debutează duminică în grupele Ligii

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Baia Mare debutează duminică în grupele Ligii Campionilor, competiție în care Vâlcea a scris istorie în ultimii ani. Maramureșenii susțin că nu au cum să se compare cu Oltchim, iar o calificare mai departe în Europa, fie și în Cupa Cupelor, ar fi o mare performanță

Debutul formației băimărene se va produce duminică (ora 16:00), în Germania, cu Thuringer

Pentru al șaptelea sezon consecutiv, România este prezentă în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, o competiție în care a și contat la cel mai înalt nivel. Adrenalina a fost asigurată în toți acești ani de Oltchim, însă gruparea din Vâlcea, deși ar fi avut dreptul să participe și în acest an, s-a retras din competiție, apoi s-a și desființat. Sau cel puțin a luat o pauză. În noul sezon, tradiția este dusă mai departe de HCM Baia Mare, o grupare clădită exclusiv cu jucătoare autohtone (n.r. și Gabriella Szucs este născută în Oradea), dar și cu un antrenor debutant în această competiție, Costică Buceschi. Dacă HCM este a treia echipă care va reprezenta țara în grupe, din 2007 și până în prezent, în schimb tehnicianul formației din Baia Mare este al patrulea român care ajunge aici (n.r. tot în acest interval), după Gheorghe Tadici, Radu Voina și Gheorghe Covaciu. Debutul vicecampioanei este duminică (ora 16:00, DigiSport), în Germania, cu Thuringer, echipă pregătită de Herbert Muller, iar înaintea acestui joc Costică Buceschi a stat de vorbă cu ProSport.

Cum priviți duelul cu Thuringer?
Ne așteaptă un meci greu, vom înfrunta o echipă care are în componență 13 jucătoare de echipă națională, dintre care strălucește Barbosa. Thuringer este o formație care joacă agresiv, în forță. Ne-am întâlnit de trei ori în vară, iar noi am avut evoluții oscilante. În acele meciuri, noi am urmărit însă să omogenizăm echipa. Ne dorim ca la startul meciului să avem tot lotul valid. Geta (n.r. Vârtic) și Ungureanu au avut probleme în ultimele săptămâni, dar sper să-și revină. Ne dorim să face un joc cât mai bun, iar din Germania să revenim mulțumiți pentru cum am evoluat.

Ce v-ar mulțumi după cele șase meciuri din grupa A a Ligii Campionilor?
M-aș declara mulțumit dacă am putea să ne ridicăm la valoarea adversarilor, întâlnim trei echipe campioane care au școli de handbal bine dezvolate. Ne dorim să mergem cât mai departe în Europa, fie și în Cupa Cupelor, după fiecare meci să ieșim cu fruntea sus. Un loc 3 în grupă cred că ar fi o căciulă potrivită pentru ce am putea noi să purtăm în prezent.

Apasă o presiune în plus pe umerii HCM-ului, având în vedere că ați devenit în scurt timp echipa fanion a handbalului feminin românesc în Europa?
Este o presiune și pentru că multă lume compară HCM-ul cu Oltchim. Am spus încă din vară, noi suntem „altceva”! Este o diferență mare între Oltchim și noi. La Vâlcea s-a construit echipa în zece ani și nici ei n-au reușit în sezonul trecut să ajungă în finală, cu toate jucătoarele pe care le-au adus de afară. Noi suntem la debut, orașul la fel. Suporterii trebuie să aibă răbdare, o echipă nu se face peste noapte. Cine se așteaptă la finală, semifinală, atunci se înșala.

„Meseria de antrenor se fură”
În Baia Mare sunteți un personaj cunoscut acum. Însă fanii din toată țara nu vă cunosc încă foarte bine. Cum să vă perceapă?
Ca pe un tip muncitor, căruia nu-i plac jumătățile de măsură. Pun mare preț pe seriozitate în antrenamente, dar și în afara terenului.

Ca jucător, ați prins meciuri de un asemenea calibru?
Meciuri de Champions League nu am jucat, dar am intrat în contact cu handbaliști și antrenori care au evoluat la acest nivel. Oricum, meseria de antrenor se fură, nu trebuie să fi fost neapărat un jucător extraordinar. Important este să-ți placă ceea ce faci, să fii atent la toate detaliile, să vrei înveți și să muncești.

Cum este să o aveți ca elevă și pe fiica d-voastră?
Și greu, dar și ușor, depinde cum privești lucrurile. Ușor pentru că Eliza are calități extraordinare, prinde rapid ceea ce i se cere. Mai greu întrucât pot apărea oricând probleme artificiale, în sensul că este fiica mea, iar din acest punct de vedere se fac interpretări, că ar fi favorizată. Dar nu este deloc așa, Eliza a demonstrat deja că are valoare să joace la un asemenea nivel, este chemată și la acțiunile echipei naționale.

În cât timp credeți că v-ar putea depăși?
Deja m-a depășit! Îmi doresc pentru ea să ajungă cât mai sus, să devină o handbalistă importantă pentru handbalul românesc.

Din echipa băimăreană, două jucătoare, Geiger și Vârtic, au jucat, în trecut, sub comanda lui Herbert Müller

Grupele  Ligii Campionilor

Grupa A
Gyor (Ungaria)
Thuringer (Germania)
Hypo Viena (Austria)
HCM Baia Mare

Grupa B
Buducnost (Muntenegru)
FC Midjylland (Danemarca)
MKS Lublin (Polonia)
Ferencvaros (Ungaria)

Grupa C
Krim Ljubljana (Slovenia)
Metz (Franța)
Savehof (Suedia)
Leipzig (Germania)

Grupa D
Larvik (Norvegia)
Bera Bera (Spania)
Podravka (Croația)
Vardar Skopje (Macedonia)

Primul meci acasă al HCM-ului este pe 12 octombrie, cu Györ (Ungaria)

Primele două clasate merg în grupele principale, iar locul 3 se va califica în optimile Cupei Cupelor

Alte șase românce, care nu fac parte din lotul HCM-ului, participă în acest sezon în grupele Ligii Campionilor: Vizitiu, Tolnai, Manea (toate la Krim), Neagu (Buducnost), Spiridon, Rotiș (Hypo)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×